orasul copilariei lui, era deja plin de “linii, curbe, patrate si ogive” trasate de altii, mult mai talentati, un puzzle gigantic de cladiri cu forme elegante si epurate care te predispuneau la contemplare.

Timpul a mai adaugat un nou element in acest cocktail exploziv: baletul. Vreme de cativa ani, Mugler a fost balerin, si inca unul foarte bun. De ce s-a “inrolat” in celebra trupa “Corps Du Ballet de l’Opéra du Rhin”? “Vroiam ceva, dar nu stiam ce…” Probabil l-au atras decorurile somptuoase si costumele baroce. “Probabil.” Oricum, tanarul s-a simtit ca acasa in culisele teatrului, experimentand tot ceea ce ii era oferit: machiaje, peruci, tutu-uri din tul, pantofi de balet cu poante. O parte dintre ele le-a luat cu el si, travestit in “Diva Strasbourgului”, usor masculinizata, a facut furori in toate barurile, intrand in anecdotica orasului.

Dar succesul este un lucru teribil de obositor, mai ales dupa ce esti intrebat la fiecare pas daca nu cumva ai scapat de la circ sau, din contra, faci parte dintr-o noua si exotica secta cu orientari nu foarte ortodoxe. Cum nu reusea sa gaseasca nici un raspuns la aceste intrebari pertinente si nici nu dorea sa renunte la noul lui stil, atat de personal, Mugler a preferat autoexilul. Si chiar daca orice disident care se respecta ar fi ales Siberia, Thierry s-a indreptat catre o destinatie mai putin exotica: Parisul.

La doar 20 de ani el debarca in “Orasul luminilor” inarmat cu cateva valize pline de haine si vise. Si, tot la aceasta varsta, apeland la hainele din dotare, el culege aplauze spontane pe terasa cafenelei “Flora” de la consumatorii exaziati in fata unui Mugler “tout en pink”! Tanarul Thierry isi gasise vocatia … nu de dansatoare de cabaret, ci de designer cu talent …

Timp de doi ani lucreaza ca free-lancer si este obligat sa traiasca doar din ce vinde in boutique-ul condus de excentricul André Putman, pana cand il cunoaste – nu se stie unde, ci doar se banuieste – pe ministrul de Finante al acelei perioade, care il “sponsorizeaza” cu o suma cocheta, folosita de catre Mugler pentru lansarea primei lui colectii “oficiale” – “Café de Paris”. Cea mai sexy colectie prezentata vreodata la Paris! Chiar si negrul era mai negru decat al altor designeri, iar sex-appeal-ul fiecarei creatii cantarea tone …

Presa reactioneaza, ca de fiecare data cand nu intelege nimic, entuziasmata. Pentru ea conta doar ideea de sexy; pentru Mugler, cu totul altceva. Moda este un limbaj pe care foarte putini il inteleg. Moda este, la fel ca arta, un mediu prin care transmiti o idee intr-o alta forma decat cea, sa o numim, obisnuita. Iar presa, cu celebrele fete feroce ale randului intai al show-urilor de moda, prefera, de multe ori, sa faca abstractie de la acest lucru. Dar la ce sa te astepti de la cateva figuri, chiar legendare, care doar cu catva timp inainte catalogau drept rateu faimosul taior de geniu al lui Chanel? Mugler, fata de multi altii care s-ar fi arhimultumit cu adjectivele si epitetele “ de bine”, a reusit sa treaca, destul de indiferent, peste toate cronicile pozitive ale jurnalistilor si a incercat sa-si promoveze stilul si ideile si intr-o alta forma, mult mai percutanta.

Orice colectie Mugler tebuie, in primul rand, sa dea senzatia de rece, de nepamantesc, de detasare. Purtand sau admirand o tinuta Mugler trebuie sa ai aceleasi senzatii pe care le incerca tanarul din Strasbourg in fata catedralei din orasul natal. Iar totul este amestecat cu atat de controversatul termen de glamour.

Dupa o scurta perioada, designerul scoate la rampa o noua colectie intitulata “Mugler-show collection”, o adevarata declaratie couture. Pentru a-si putea sustine mai bine ideile, Mugler a amestecat la un loc, alaturi de arhitectura, cele mai ciudate surse de inspiratie: glamour à la Hollywood, science-fiction, fetisism, politica, forme de masini din Detroit-ul anilor ’50, precum si cateva perioade nedefinite din istoria artei si a modei. In felul lui, Mugler a reusit sa “vorbeasca” prin vesminte despre eclectismul lumii artei din anii 1970 si 1980. Si de data aceasta jurnalistii nu au mai vazut doar “sexy si negru”, ci au descoperit un designer de geniu care avea ceva foarte important de spus. Fata de colegii de breasla ai timpului sau, Mugler propunea o noua silueta, mult mai puternica si viguroasa, prezentata de regula intr-o locatie futurista, gen Centrul Pompidou sau, din contra, ca un contrapunct, in castelele de pe Valea Loarei. El a dat astfel nastere unei adevarate isterii in masa, un curent care ii poarta numele si care a influentat mult moda de acum douazeci de ani.

O haina Mugler este conceputa ca un costum de teatru sau cinema si de aceea prezentarile ingeniosului designer beneficiaza intotdeauna de o coregrafie atent gandita, in genul music-hall-urilor coregrafiate de catre Busby Berkeley. Chiar si manechinele lui favorite, Jerry Hall – pe atunci, casatorita cu Mick Jagger – si Iman, au trebuit sa (re)invete mersul pe catwalk.

Si, deoarece ingerii nu prea fac sex, foarte repede Mugler a scos si o varianta masculina a acestui parfum in a carei campanie publicitara, lansata sub forma unui desen, contururile personajului seamana, pana la indentificare, cu celel ale lui Mugler. Lansarea parfumurilor coincide si cu o schimbare de politica pentru “The Thierry Mugler Factory”. Pentru ca ideile si conceptul pentru care a luptat in urma cu 20 de ani sa fie cunoscute si de catre noi, simplii muritori, el prezinta o noua linie, mai ieftina, mult mai simpla si epurata de orice detaliu ornamental. Singurul lucru care se poate citi clar, in fiecare tinuta, este geometria incredibil de riguroasa data de taieturile aparent simple, de combinatiile savante si greu sesizabile de materiale.

Cu toate acestea, imaginatia inegalabila a lui Mugler nu intra deloc in vacanta, ci iese din nou la suprafata.

De data aceasta in colectiile de haute-couture unde prezinta, in premiera mondiala, noua teorie a evolutiei speciilor. Ce se naste din imperecherea unei insecte cu un star?

Raspuns: haute-couture “muglerian”! Mai precis: unele din cele mai incredibile rochii vazute vreodata pe un podium de prezentare. Taioarele poarta urmele inelelor de pe corpul albinelor, acele veninoase devin sisteme de inchidere, ochii gigantici – pretextul perfect pentru Thierry de a crea cei mai mari ochelari de soare posibili.

Si pentru ca vorbim despre teoria evolutiei, atunci “evolutie” sa fie! Albina poate fi inghitita de un sarpe, iar sarpele de o pisica. Sau se pot imperechea, cu talent, intre ele. Iar rezultatul este o femeie cu ochi de sarpe, par a carui forma aminteste de urechile unei pisici salbatice si o rochie cu trena de 12 m amintind, ca structura, de fagurii de miere. Totul ca intr-un joc apocaliptic.

“Regula mea este sa incalc regula”, declara, cu ceva timp in urma, “cel mai copiat designer al lumii”, cum l-a catalogat presa italiana. Si, dupa ce am vazut tot ceea ce a facut, de-a lungul a 30 de ani de cariera, nu putem decat sa-l credem pe cuvant.