|
Odette Mignon, fetita-femeie din nuvela lui Mihail Sebastian „Renee, Marthe, Odette“, are un aer proaspat in tinuta ei simpla, sport: „Poarta o bereta albastra, pusa oblic pe ceafa, o rochie sportiva stransa cu o centura de piele si in picioare - sandale albe fara ciorapi“. Personajul a fost desemnat de antropologul specializat in moda Alec Balasescu drept cea mai sic aparitie. Balasescu a tinut sa precizeze ca „e foarte important sa deosebim chic-ul de eleganta. Chic poate fi cheap, pe cand eleganta este neaparat asociata cu luxul si atemporalitatea“. Odette este pe locul trei si in topul specialistului in moda Ovidiu Buta. El considera ca „tinuta aparent simpla“ a personajului „ar face furori si astazi“. Expertul in istoria costumului ii acorda un premiu special pentru „grija corpului“ Chirei Chiralina, care „ar putea da lectii de cosmetica si machiaj oricarei aspirante contemporane“. Personajul lui Panait Istrati apare imbracat in rochii lungi de matase sau in vesminte de „cadina de harem“. Viata ei, plina de chefuri cu narghilele, curtezani si dansuri pe ritmul „languroaselor manele turcesti“ cere un complicat ritual de „infrumusetare“: trebuie „sa se imbaieze si sa-si unga corpul cu elixir de smirna, sa-si fragezeasca obrajii cu abur de lapte, fierband la foc mic; sa-si faca parul lucios cu unt; sa-si lustruiasca unghiile cu o pensula inmuiata in esenta de anilina de acaju“. Un loc aparte ocupa in clasament „fecioara despletita“ care apare intr-o viziune a personajului Mini din romanul „Drumul Ascuns“ de Hortensia Papadat-Bengescu. Naluca are conformatia unui „mannequin de la Maison Lys“, iar tinuta ei prefigureaza look-ul multor top-modele care au urcat pe podiumurile secolului XX. „Intermediar intre papusa si femeie“, manechinul are „solduri inguste de tot“, pe gene si pleoape e dat cu „carbune gros“, are parul scurt - „un valvoi cret, oxigenat violent“. La baluri, „plimba rochii (...) de o goliciune fara nici o impudoare pe corpul ei absent (...) si, in valvoiul aprins al parului, aureola insolenta a unor egrete imense“. Uneori apare cu fruntea „legata strans in vreo bandeleta lata“, alteori poarta pe umeri o „imensa blana de tigru“. Naluca Hortensiei Papadat-Bengescu se impune pe locul doi in topul preferintelor lui Ovidiu Buta: „Un personaj care cunoaste puterea hainelor. Stie sa isi gandeasca aparitiile si nu se sfieste sa experimenteze (si sa socheze)“. Doamna T., protagonista din „Patul lui Procust“ de Camil Petrescu, este o aparitie emblematica pentru anii ’20, in tinuta ei de seara, cu o rochie „de casa verzuie, jad degradat in patrate intretaiate, spre alb“. Ochiul masculin, indragostit de silueta ei de felina, care, „oricum ar sta, e totdeauna eleganta“, inregistreaza cu multa atentie toate detaliile vestimentatiei: „Un mantou de stofa de culoarea piersicei palide, cu manecile terminate prin mici mansoane atasate, de lutru castaniu, aproape negru“. Ca orice femeie fara prejudecati din anii ’20, doamna T. descopera privirii „picioarele, de la genunchii goi si rotunzi in jos (...), in ciorapii de culoarea nisipului“. Dar ceea ce fascineaza cel mai mult privitorul este „acea atentie launtrica, acea permanenta tensiune intelectuala“ a doamnei T., care, chiar daca „nu era imbracata si nici pieptanata ca femeile mondene“, isi putea „ingadui orice“, pentru ca avea „ochi inteligenti, dinti albi, maini subtiri si picioare nervoase“. Eroina lui Camil Petrescu se afla in topul preferintelor Adinei Nanu, istoric al modei si critic de arta. Ea apreciaza, pe langa descrierea diverselor toalete, felul in care autorul „incearca sa-si explice farmecul femeii“. „Eleganta nu depinde“, in viziunea lui Camil Petrescu, „de moda“ si nu este o „eleganta statica“, observa Adina Nanu. Accentul cade pe expresivitatea corpului, pe „gratia miscarilor“ si pe „acordul proportiilor“. Criticul vede un merit in faptul ca eleganta doamnei T. este mai degraba o „manifestare a personalitatii“, calitate care face din personajul lui Petrescu „un exemplu valabil si azi“. Doamna T. este si favorita lui Ovidiu Buta, specialist in istoria modei. Buta o considera un „exemplu de ceea ce numim astazi easy chic“. In ceea ce priveste eleganta strict vestimentara, Adina Nanu se opreste la personajul lui Gib. I. Mihaiescu, Donna Alba, exemplul unei „tinute de seara perfecte, la moda in perioada interbelica“. Fara ostentatie si fara spectacol, eroina lui Mihaiescu din romanul cu acelasi nume raspandeste parfumul seducator al anilor ’30, in toaleta ei „simpla, neagra, cu luciri de matase, care-i accentua desavarsit culoarea alba a pielii“. Un adevarat fashion icon al vremii sale, Donna Alba isi gandeste tinuta pana in cele mai mici detalii: dintre nenumaratele ei podoabe, alege un fin „lantisor de aur, de care sta suspendat in dreptul pieptului un briliant enorm“, si „o superba orhidee, prinsa cu un ac de aur la umar“, a carei culoare „se armoniza cu garniturile pantofilor de-un auriu pal, culoare ce trebuia sa raspunda ciorapilor de matase chaire“. Chiar daca nu-i acorda marele premiu, Ovidiu Buta crede ca Donna Alba este imbracata cu „cea mai frumoasa robe noire (modelul lansat de Coco Chanel) purtata de un personaj din literatura noastra“. Balasescu insceneaza chiar o rivalitate intre doamna T. si personajul lui Mihaiescu: „Donna Alba isi alege cu grija croiala pentru a-si evidentia liniile corpului, ceea ce o plaseaza in domeniul elegantei, facand-o mai putin vulnerabila la canoanele schimbatoare ale modei. Ea este probabil la fel de eleganta ca doamna T. Insa accesoriile sale - orhideea prinsa cu ac de aur - o pun chiar cu o clasa mai sus in grijulia aranjare vestimentara“. Adela, Otilia, Emilia, Coca Aimeé si Maitreyi n-au avut loc in clasamentul expertilor. „Cea mai eleganta si mai mandra conservatorista“, Otilia lui George Calinescu aduce cu sine farmecul dantelelor si al palariilor emfatice din perioada la belle époque: „Era imbracata cu rochia de tul. Pe cap avea o mare pleureuse tivita cu dantela, iar miinile ii erau pana la cot inmanusate. Avea si o umbrela, de asemeni cu garnitura de dantela“, dar nu a reusit sa ii convinga pe specialistii in istoria costumului. Dupa cum in ierarhie nu a avut loc nici infatisarea Adelei, eroina din romanul cu acelasi nume de Garabet Ibraileanu, care poarta amprenta spiritului fin-de-siècle. Nici chiar Coca Aimeé nu i-a convenit juriului: „papusa“ cu „bucle aurii“ - dupa stilul anilor ’30 - care cere „diademe de cinematograf“, trece cu dezinvoltura de la „rochia stramta, neagra, de catifea, (...) decoltata larg, pe un bust perfect“, la rochii de bal „in brocarturi, de fir, croite dupa forme de stil, lungi pana in pamant“. Speculand sugestii preluate din moda la belle époque, Aimeé poarta „curagios faldurile a zece metri de stofe scumpe“. Emilia, dama de companie cu veleitati de actrita, al carei corp senzual e alcatuit „din rotunjimi“ care ii confera un aer „de pisica mare, plina si balana“, arboreaza cochet „o rochie cafenie, decoltata la gat in forma de elipsa, mare, croiala chimono“, pe cand Maitreyi e imbracata dupa ceremonialul elegantei bengaleze, „in sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi cusuti in argint, cu salul asemenea cireselor galbene“ sau „in sari de culoarea cafelei crude, cu sal maron si papuci de aur“, apropiindu-se mai degraba de infatisarea unei zeite care traieste „prin mirare, nu prin biologie“. |
