|
|
|
|
|
|
Foto: Fashion blogging
|
Fashion blogging
de Irina Markovits
31 Mai 2007
Stiri, interviuri, barfe, descifrari ale tendintelor pe intelesul tuturor. Din 2006, blogerii si-au facut intrarea in moda. In stil mare. Nimic nu scapa privirilor lor: nici revistele de moda, nici viata creatorilor sau a manechinelor, nici strategiile de marca. De la Oslo la New York sau de la Stockholm la Hong Kong, reteaua blogurilor de moda ocupa randul intai in lumea trendurilor. Extrem de bine informati, amuzanti si uneori chiar nepoliticosi, cei care stau in umbra blogurilor de moda isi vad deseori visurile realizate: sa faca o mica avere pentru a-si cumpara ‘the IT bag' a sezonului, de pe urma reclamelor de pe siteurile lor. Din sutele de bloguri existente, am ales sa va prezint 10 pe care le consider a fi cele mai bune
|
|
1. On the Runway Imi place pentru ca: Ofera o perspectiva obiectiva si nepretentioasa a lumii modei. Cine il scrie: Cathy Horyn, editorialista si critica de moda pentru New York Times. Pe langa un cinic simt al umor, nu ii este jena sa spuna pe fata ce se intampla in culisele modei, iar multe dintre criticile ei nefavorabile au facut sa ii fie interzisa prezenta la numeroase showuri de moda. Comentariile ei dau nastere unor intense dezbateri intre cititorii blogului, Cathy ajungand chiar sa se adreseze unora dintre acestia (cum ar fi Autre) personal. Blog sampler: 'Autre, iti aduci aminte cand ai spus, "E doar moda. Nu este? Nu-i asa?» As spune, sau mai bine zis, as adauga " Nu conteaza, dar de fapt ce este?" http://runway.blogs.nytimes.com |
|
|
2. Off the Runway Imi place pentru ca: ofera sfaturi practice, de stil si moda, pentru femei si aduce in discutie subiecte legate de industria modei si implicatiile acesteia Cine il scrie: blogul lui Robin Givhan, criticul de moda al ziarului Washington Post, merita citit macar pentru comentariile ei acide, dar intotdeauna inteigente. Castigatoare a Premiului Pulitzer pentru Critica in anul 2006, Robin are cateva subiecte preferate, cum ar fi dezbaterea legata de noua marime zero in moda sau modul in care femeile de culoare sunt reprezentate in presa de moda. Dar sa nu va inchipuiti ca toate subiectele sunt serioase, femeia are un simt al umorului nemaipomenit. Blog sampler: 'Pe cand publicul incepea sa soseasca, in fata mea s-a asezat o fata cu o bluza desfacuta pana la buric. Mai ca ii vedeam sfarcurile. O regula buna de tinut minte cand te imbraci dimineata: sfarcurile sa nu fie vizibile pana la, sa zicem, ora 4 dupa-amiaza. E doar o sugestie.' http://blog.washingtonpost.com/fashion |
|
|
3. Style Bubble Imi place pentru ca: ofera informarii despre evenimentele de moda din Londra, linkuri la alte siteuri de moda, comentarii destepte si de bun simt Cine il scrie: acest blog extrem de popular este scris de Susanna Lau (sau Susie Bubble, cum isi spune), indragostita pana peste cap de tot ce inseamna moda. Spre deosebire de bloggerii profesionisti, Susie scrie din pura placere personala; blogul ei adorabil de optimist este un jurnal al unei tinere super-cool. In plus, este luata in serios de multi din lumea modei, fiind chiar invitata la un moment dat sa participe la o conferinta organizata de Arts of Fashion Foundation, cu un discurs pe tema "Fashion and blogging". Lansare: martie 2006 Numar de vizitatori: intre 6,000 si 7,000 zilnic Blog sampler: 'Stiam ca o sa se intample. Stiam ca o sa vina si ziua asta. Ma cunosc prea bine. Pe cand ma uitam pe fotografiile alea cu (colectia, n.red.) Prada primavara/ vara 2007, mi-am dat seama ca e doar o chestiune de timp... turbanul o sa ma termine." http://stylebubble.typepad.com |
|
|
4. I Am Fashion Imi place pentru ca: diseca tinute ale asa-ziselor celebritati: Sienna, Lindsay, Mary-Kate etc Cine il scrie: blogul se bazeaza pe contributiile edtoriale a catorva anonimi. Numele siteului este preluat dintr-un citat al lui Coco Chanel: "Eu nu fac moda, eu sunt moda." Comentariile se leaga de cele mai fierbinti subiecte de moda ale zilei : de la statutul colantilor pana la sugestii de stil pentru diferite ocazii Lansare: decembrie 2004 Blog sampler: 'Ah, ce bine ar fi daca designerii ne-ar trimite si noua haine cum ii trimit Siennei!' http://iamfashion.blogspot.com |
|
|
5. The Daily Telegraph Imi place pentru ca: are barfe bine informate si pentru umorul tipic englezesc. Nu exista ceva in lumea modei de care Hillary Alexander sa nu fi aflat. Si daca nu e prezenta la o petrecere mondena, inseamna ca nu a meritat sa isi piarda timpul acolo. Cine il scrie: Hillary Alexander, binecunoscuta critica de moda a cotidianului britanic Daily Telegraph. Blogul ei acopera orice tema legata de moda (cu contributii si din partea echipei ei editoriale), de la tinutele celebritatilor la ceremonia Oscarului pana la cum sa te imbraci de Craciun. Blog Sampler: ‘Invitatia era misterioasa - si, in mod tipic, aproape imposibil de citit daca nu ai sta sub un reflector tinand hartia indoita intr-un unghi precis de 23.07 grade. Casa Martin Margiela imi solicita prezenta la deschiderea Collezione Artisanal in galeria Carla Sozzani, in Corso Como 10, una dintre cele mai la moda adrese din Milano.' http://www.blogs.telegraph.co.uk/fashion |
|
|
6. The Sartorialist Imi place pentru ca: te invata ce inseamna atentia la detaliu. Posteaza fotografii imortalizate in strada, ale unor oameni care se imbraca foarte bine si cu amprenta personala, fara ajutorul unui stilist. Cine il scrie: unul din pionierii blogurilor de moda - si voyeur extraordinaire - , The Sartorialist este Scott Schuman, fostul proprietar al unui boutique din New York. Metoda lui este simpla: abordeaza necunoscuti si necunoscute care il farmeca cu stilul lor vestimentar, le cere permisiunea de a-i fotografia, apoi posteaza imaginile si propriile lui comentarii online. Deja este atat de cunoscut, incat a fost intervievat de Vogue, are contributii editoriale la style.com, iar GQ i-a platit un turneu european (prin Scandinavia, Germania si inca cateva tari) pentru a crea o serie de materiale pentru revista. Ba mai mult, Schuman va avea propria expozitie fotografica la Paris, in octombrie anul urmator, in magazinul uber-trendy Colette. Lansare: septembrie 2005 Numar de vizitatori: 23,000 pe zi Blog sampler: ‘As tot avea de invatat de la tipii astia cum se poarta un pardesiu.' http://www.thesartorialist.blogspot.com |
|
|
7. Manolo's Shoe Blog Imi place pentru ca: impartasesc aceeasi dragoste pentru pantofi ca si autorul blogului si pentru ma distreaza comentariile lui haioase si deseori rautacioase despre orice ii trece prin fata ochilor Cine il scrie: Un new-yorkez anonim, al carui pseudonim este inspirat de legendarul designer londonez de incaltaminte (si preferat de Carrie Bradshaw), Manolo Blahnik. Isi petrece timpul intre New York si Los Angeles. Intotdeauna isi incepe comentariile cu ‘Manolo says.. » Lansare: octombrie 2004 Numar de vizitatori: in jur de 7,000 pe zi Blog Sampler: ‘Tot ce mai poate spune Manolo este du-te incolo, Owen Wilson, si nu te mai intoarce atata timp cat te distrezi cu orgoliul tau slugarnic si solipsist. Manolo s-a saturat de tine.' http://www.shoeblog.com |
|
|
8. The Bag Snob Imi place pentru ca: are informatii concrete. Daca e vorba de ceva de calitate, BagSnob va spune ca este, fara pretentii si fara fasoane. Daca nu este, iti va spune si asta. Pe langa faptul ca au concursuri cu premii (genti, evident!), scriu despre moda si barfe despre celebritati. De nota 10 este sectiunea 'Snob or Slob', in care cititorii sunt invitati sa voteze diverse imagini ale celebritatilor. Doar asa te poti razbuna... Cine il scrie: Tina Craig (36 de ani) si Kelly Cook (35 de ani) sunt cele doua Bag Snob Girls dn Paris, care prezinta editoriale critice si foarte selective cu tema unica : gentile. Nu le este teama sa isi exprime propria opinie. Lansare: septembrie 2005 Numar de vizitatori: intre 4,000 si 5,000 pe zi, cu circa 50,000 pe pagini vizualizate cotidian Blog Sampler: 'Sunt extrem de iritata de ultimul trend cu genti transparente din PVC. Nu numai ca sunt urate si arata ieftin, dar sunt si cumplit de scumpe.' http://www.bagsnob.com |
|
|
9. Letters to Marc Jacobs Imi place pentru ca: este foarte intim si personalizat, posturile sunt pretexte pentru a scrie despre copii si familie, vacante, cumparaturi, botine, carti si mancare sub forma unor scrisori deschise catre sus-numitul designer. Cine il scrie: Emi Gunner, o tipa de 35 de ani din Stockholm, despre care nu se stie mare lucru decat ca este casatorita, are 2 copii si nu are absolut nici o legatura cu Marc Jacobs, in afara unor botine cumparate in toamna lui 2006. Din nefericire, Emi a realizat futilitatea demersului sau, ajungand la concluzia ca scrisorile ei vor ramane forever necitite de Marc. Asa ca a decis sa isi incheie cariera de bloggerita in 12 aprilie 2007. Lansare: octombrie 2005 Numar de vizitatori: circa 400 pe zi Blog Sampler: ‘Draga Marc, aceasta este scrisoarea cu numarul 400. Sper ca e ok pentru mine. Din punctul meu de vedere, tot e ok, singura chestie e ca nu am nici un lucru important de spus pentru a marca o zi atat de importanta." http://letterstomarcjacobs.blogspot.com |
|
|
10. Go Fug Yourself Imi place pentru ca: blogul nu se sfieste sa scoata in evidenta ridicolul si aroganta celebritatilor, dar exista si comentarii obiectiv-laudative (mai rare, ce e drept). O adevarata gura de aer proaspat, mai ales cand iti dai seama cat de des gresesc stilistii starurilor sau cat de putin intalnit este bunul gust innascut. Cine il scrie: O americanca, Jessica Morgan si o englezoaica-canadiana, Heather Cocks, a caror relatia cu moda este, daca ar fi sa ma iau dupa cuvintele lor, egala cu zero. Au pornit blogul din pur amuzament, pentru ca sa poata ridiculiza in public tinutele atroce ale celebritatilor. Sunt necrutatoare, nu iarta pe nimeni, iar comentariilor lor intepatoare sunt delicioase si mult mai dure decat cele din orice alta rubrica ‘Bine/ Prost imbracata'. |
|
|
Lansare: iulie 2004 Numar de vizitatori: necunoscut Blog Sampler: ‘Oh, Kylie. Asta e influenta lui Sharon Stone? Nu vreau sa arat cu degetul, dar sa ne uitam la dovezi: ieri, Kylie era adorabila. Apoi Sharon Stone isi freaca subsuorile de bibeloul preferat al tuturor, cu cele mai frumoase fese din lume, si brusc, apare (intr-o tinuta, n. red) parte dominatrix, parte abajur. Suficient sa o tragi de o sforicica si fie o sa te sfichiuiasca cu un lant de bicicleta, fie o sa se aprinda cu o lumina blanda, numai buna de citit romane. Sau ambele.' http://gofugyourself.typepad.com |
|
Agnelli l`Avvocato Un fashion icon care a impletit cu eleganta lumea business-ului cu viata sociala si politica, lumea sportului cu cea a artelor si a calatoriilor. Mana de fier de la...>>
EuROvision Cu ocazia Eurovizionului, moda romaneasca canta si danseaza, si ea, la circ. Si, pentru a nu cadea complet in ridicol, cativa dintre finalisti au decis sa se lase, dupa...>>
Adrian Oianu: lista mea de sezon Afla ce trebuie sa porti, ce sa asculti si ce evenimente sa urmaresti in sezonul de primavara-vara 2010 cu Adrian Oianu Colectiile sezonului Alexander Mcqueen, YSL, Lanvin Culoarea sezonului...>>
Kinga Varga: lista mea de sezon Afla ce trebuie sa porti, ce sa asculti si ce evenimente sa urmaresti in sezonul de primavara-vara 2010 cu Kinga VargaColectiile sezonului Sonia Rykiel, Stella MccartneyCulorile sezonului crem,...>>
Regulile domnului Arcuri pentru barbatul modern. Partea a II-a Pentru Mario Arcuri, specialistul Scabal, eleganta nu e neaparat o chestiune de fashion sau trend, e mai degraba o problema de armonie, o armonie perfecta intre stil, haina si caracter. ...>>
Regulile domnului Arcuri pentru barbatul modern. Partea I Pentru Mario Arcuri, specialistul Scabal, eleganta nu e neaparat o chestiune de fashion sau trend, e mai degraba o problema de armonie, o armonie perfecta intre stil, haina si caracter....>>
| Carmen Secareanu: lista mea de sezon THE SKATE SHOPS Ce ar trebui sa poarte Obama? Cristina Lazar: lista mea de sezon Cadouri de Craciun: familia si prietenii Universul imaginilor in viziunea Alinei Bondrea Cenusareasa romanca a lui Adrien Brody Ambientalia in lumea designului italian Calatoreste cu Paul Smith! Rozalb de Mura - Magazin sufragerie Lecturi chic pentru vacante si mai chic Detalii Winter streets Stefan Cosma Ramona Voicu – iqonique lady Haotic. Eclectic. Unicat. The Dover Street Market Lista mea de sezon-Elena Perseil Revolutionarul britanic Eco shopping La facultate Mamaia 2009 - Before & After Lista mea de sezon-Lena Criveanu Less is more Best-dressed list Alber Elbaz: cum ma imbrac ANDRA CLITAN Alina Latan: lista mea de sezon Cel mai iubit dintre fotografi
|
|
|
|
|