Semn ca era vremea unei lupte pentru recunoastere! Lupta pornita de Erika si Dragos Olea, cu rostul de a aduce la Bucuresti, in vizite de documentare, jurnalisti de la publicatii influente in Paris, Londra, New York, Berlin si de a construi imaginea unei scene locale creative supercompetitive.

 

Prin organizatia lor, add – Business Chance on Art, cu sprijinul Institutului Cultural Roman si al unor actori fashion-oriented din mediul de business (Class Living, Residence Hotels), cei doi frati au lansat proiectul Bucharest Calling si s-au ingrijit, pentru inceput, de vizita excentricei jurnaliste pariziene.

Despre cea mai inspirata intalnire din Bucuresti, despre cat ar fi dispusa sa plateasca pe o fusta in 2010, despre tactici de supravietuire a presei de moda in print, despre relansarea Escada si ingroparea Lacroix sau despre ce ar trebui sa priceapa designerii romani inainte de a ataca pietele internationale, in discutia fashion&business pe care am avut-o cu Diane Pernet in noaptea in care Romania a adormit cu un presedinte, ca sa se trezeasca, spre dimineata, cu un altul...

Cum crezi ca trebuie sa fie jurnalistul de moda al timpurilor noastre? Mereu pe teren, la vanatoare de talente pana si in "gaurile negre" sau coplesitor de prezent online, mai degraba investigand viata consumatorului de moda?  

Eu vanez creativitate in orice zona calatoresc, nu numai in Paris, New York, Milano, Londra, Tokyo, si ma folosesc de identitatea mea online pentru a impartasi descoperirile unui consumator international curios, judicios, care nu se lasa dus de val.

Daca incerc sa reunesc designeri no-name intr-un eveniment, nu primesc aproape niciodata finantare cat sa o scot la capat. Din pacate, sponsorii gandesc ca numele de creatori care nu rasuna nu vor atrage pe nimeni. Pe asemenea negocieri ar fi de insistat in 2010.

 

Cand lucrezi pentru Elle sau Vogue, munca ta e mai ales despre advertiserii publicatiei, despre marcile faimoase, foarte creditate, pentru ca esti actor intr-un business; nu-ti permiti prea multe experimente, nu-ti iei prea mult timp pentru vanatoarea celor mai proaspeti creativi, asa cum faci atunci cand gestionezi un blog independent de moda, de exemplu, care se intretine cu... foarte multa pasiune.

Stiu ca multi jurnalisti care lucreaza pentru print sunt obligati sa intretina un blog oficial sau un cont de twitter ca sa faca fata avalansei de informatii online si, mai ales, ca sa manipuleze inteligent interesul consumatorului de moda spre print.

Analizand continutul blogului tau, nu imi pare sa fie supus vreunei presiuni comerciale. Totusi, e bloggingul un business pentru tine?
Samsung ma sponsorizeaza de ceva vreme; si-a dorit o asociere de nume, in niciun caz o intruziune in zona editoriala. Eu primesc foarte multe materiale pe mail si ajung sa vad saptamanal foarte multe creatii, in intalnirile pe care le accept, dar scriu numai despre unele; critica sta, de fapt, in decizia mea, personala, de a nu pune nimic, uneori, pe blog.

Sunt convinsa ca as avea foarte multi sponsori daca as scrie despre Louis Vuitton, Gucci, Chanel, Dolce&Gabbana. N-as accepta sa scriu insa, la comanda, despre ce scrie toata lumea... Le-as insela asteptarile cititorilor mei care ma viziteaza stiind ca gasesc mereu alte descoperiri. Imi doresc sa fac din blog un business, dar pastrandu-i mizele.

Viitorul e cu siguranta online. Dar cum nici radioul n-a disparut cand televiziunea ne-a luat mintile, nici printul nu va disparea asa usor... Discutia trebuie purtata la nivel de continut.

Materialele din print vor trebui, de fapt, sa tina piept trecerii timpului: sa fie mai reflexive, mai analitice, sa cuprinda povesti de colectie. E clar ca printul nu ne va mai putea aduce noutatile.

Pentru advertiseri, investitiile in presa online incep sa capete tot mai mult sens: printul ajunge la 70.000 de cititori pe luna, online-ul atinge 6.000 intr-o zi; printul se vinde prea scump iar online-ul e foarte ieftin pentru reach-ul pe care-l garanteaza.

2009 a fost anul prezentei intense a brandurilor de moda in media sociale. Crezi ca le-a fost de ajutor?
Un blogger de 13 ani asezat in primul rand la show-urile de moda... asta e o amenintare pentru criticii clasici! El si alti (micro)bloggeri, fara sa fie sub presiunea vreunui advertiser, spun exact ce simt si atrag mai degraba interesul consumatorilor, ceea ce e foarte de ajutor!

 

Cum se vor reaseza valorile in 2010, in lumea modei?
Prea multe lucruri o luasera razna inainte de criza... Designerii vor fi nevoiti sa sustina puternic calitativ un „personal statement” de 1.000 de euro, postcriza. Pentru ca o piesa aproape identica va fi de gasit, in acelasi sezon, la 69 de euro, in magazinele H&M si Uniqlo. Sunt convinsa, de asemenea, ca nimeni nu-si va mai permite sa creeze pentru un consumator de vis, inexistent.

Cat vei plati pentru o fusta in postcriza?
Cel mult 300 de euro, cautand sa fie foarte bine lucrata. Vad ca tot mai multa lume prefera sa asocieze piese de designer cu piese fast-fashion, sa dea banii sub imperativul „Feel good and special!”.

Care e cea mai inspirata intalnire pe care ai avut-o in Romania? In hainele cui te-ai intoarce imbracata in Franta?
Loredana a fost o adevarata inspiratie pentru mine, ii ador muzica. Intalnirea cu micuta Catinca Untaru a fost o revelatie, mai ales ca eu sunt dintotdeauna in cautarea harului purtat de copii! M-as intoarce in Franta imbracata in creatiile Biancai Popp, Doinei Levintza, Silviei Serban.

 

 Ce ar trebui sa inteleaga designerii romani inainte de a se incumeta sa atace pietele internationale cu creatiile lor? Cat de mult tine succesul de banii pe care esti dispus sa-i investesti in promovare sau de istoria creativa a regiunii din care te ridici?
Sa ne gandim la designerii belgieni sau japonezi si la impactul pe care l-au avut in moda: nu cred ca tine deloc de istoria creativa a regiunii, mai ales acum, in era comertului online si a blogging-ului, cand chiar nu mai conteaza unde locuiesti, din ce comunitate te tragi.

Succesul depinde insa, in continuare, unde iti permiti sa plasezi o reclama; trebuie sa fie intr-o publicatie din marile capitale ale modei. Nu exista o reteta pentru a cuceri pietele internationale, dar exista un pas-ancora: acela de a potenta elementele traditionale incat sa aiba rezonanta globala, de a te folosi inteligent de radacini si de a nu-ti dori sa creezi ca la Paris...

Care crezi ca sunt casele de moda care au reusit sa se pastreze ca un reper relevant de creatie in anii ’00?
Louis Vuitton si Lanvin si-au pastrat relevanta, pentru ca au intr-adevar simtul timpului. Givenchy a devenit un reper tot mai puternic de creatie in anii ’00 iar Prada a devenit stapana adaptarilor inspirate. Cred ca Marc Jacobs e un designer-cheie; reuseste sa vanda  stil printr-un rucsac de 30 de euro.

Numele carui creator ar merita sa fie pe buzele tuturor anul viitor?
Ar fi bine sa reamintesc ca nu dau doi bani pe trenduri... Un designer relevant creativ, al carui business a crescut cu 60% in ultimele trei sezoane si care cred ca are cele mai multe sanse in 2010 e Haider Ackermann.

Cum iti explici ca un brand atat de auster ca Escada a fost salvat in 2009 iar legendara casa de moda haute-couture Lacroix a fost ingropata, in lipsa unui plan fiabil de relansare?
Nu-mi dau seama cum a reusit Escada; as alege piesele H&M in loc, oricand. Cat despre Lacroix: el nu a reusit sa-si gaseasca niciodata partenerul potrivit de business, strategul care sa digere respectuos creatia haute-couture si sa-i gaseasca fagasul profitabil. Jill Sander pare sa aiba aceleasi probleme...

Yves Saint Laurent si Pierre Berge sau Marc Jacobs si Robert Duffy sunt perechi de succes fashion-business la care ma gandesc acum. Pentru e mereu vorba de un mix armonios al creatiei inteligent-conceptuale si realitatii dure a afacerilor.

 

Ce parere ai de asa-zisa „democratizare” a luxului din ultimii trei ani?
Nu poate exista o democratizare pentru ca luxul, prin definitia lui, nu e pentru toata lumea. Vad, totusi, ca se vinde un fel de „lux” in duty-free shops: piese realizate in China si finisate in Italia...

Eu cred ca luxul e despre valoarea maiestriei unor artizani si nu despre valoarea unei etichete exclusiviste. Sunt, totusi, de acord cu inchirierea pieselor de lux, daca asta ajuta stima de sine. Sunt unii care aleg sa cumpere titluri nobiliare si sa se hraneasca cu iluzia... sa nu-i judecam.

Designerii se vor confrunta in 2010 cu un consumator care pune la indoiala preturile pieselor de autor si care nu se mai lasa agatat de publicitatea conventionala. Un consumator care isi doreste sa se implice chiar si in procesul de creatie...

Consumatorul n-ar putea sa faca decat... croitorie sau stilism, eventual; sa nu ne ingrijoram, asadar, de intruziunea lui in breasla designerilor.

E important sa spunem si ca s-a intensificat comertul online in recesiune. Nu le-am mai vazut pe fashioniste in centrele comerciale sau pe marile bulevarde, obosindu-se sa care pungi. Totusi, ele au continuat sa cumpere moda, dar mai comod si mai rapid, prin internet.

Carine Roitfeld, Anna Wintour sau Aliona Doletskaya? Cine crezi ca va face fata cel mai bine noii ordini si acestui consumator-stapan?
September Isue cred ca a marcat sfarsitul unei ere, cu cheltuieli abominabile pentru niste coperte ieftine... Se tot spune ca Anna Wintour e "so passée" de mai mult de patru ani, totusi, e cea mai buna femeie de afaceri dintre cele trei; una care stie sa-si negocieze foarte bine pozitia, sa faca fata presiunii advertiserilor si sa miste lucrurile in moda dincolo de aparente.