|
Pentru moment nu a fost numit inca un succesor al lui Thierry Andretta la Casa Mochino.
Miscari importante asadar si la nivelul conducerii Casei Lanvin. Postul de Director General vizat de Andretta a fost eliberat de curand de catre Paul Deneve. Plecarea lui a venit imediat dupa plecarea lui Frederick Lukoff, directorul de dezvoltare de la Lanvin care a preluat acum conducerea la Stella McCartney.
In interval de numai o luna, Casa Lanvin ramane fara doua importante nume din bordul de conducere. Women`s Wear Daily dezvaluie o “divergenta de opinii” in ceea ce priveste deciziile la nivel inalt in conducerea companiei.  Nici Casa Lanvin nu facut niciun comentariu privitor la cei care le vor succeda celor doi proaspat plecati, Deneve si Lukoff.
Paul Deneve a fost numit director general la Lanvin in 2006, dupa ce inainte a fost la conducerea Nina Ricci Couture. Impreuna cu Frederick Lukoff, Deneve a pornit de la 67 de milioane - cifra de afaceri a Casei Lanvin in 2005, pentru ca in anul trecut sa aduca cifra de afaceri la 140 de milioane de euro. Mai mult, pentru prima data in ultimii 35 de ani Casa Lanvin a anuntat un bilant pozitiv, Casa inregistrand beneficii.
In iunie anul trecut, Les Echos scria in paginile sale despre disponibilitatea miliardarului taiwanez Shaw-Lan Wang, proprietarul Lanvin din 2001, pentru un parteneriat industrial in vederea unei extinderi a afacerii.
|