Adevarul este expus nud, fara nici un compromis, de la couture la Gap, de la revistele celebre de moda si pana la cele mai umile rubrici de critica din ziare foarte putin cunoscute, Agins ne ofera o „calatorie" de la „class to mass", de la saloanele pariziene si pana la Seventh Avenue.  Primul punct pe „lista de discutii", si cel mai important: depasirea erei de creatie in moda.  Exemplul cel mai concludent - celebra firma GAP.  Cei patru factori care au transformat afacerea GAP intr-un succes demonstreaza foarte bine incetarea creatiei in moda - „femeile nu mai urmeaza cu strictete moda", „oamenii au incetat sa mai fie atenti la imbracaminte", „oamenii au o alta perceptie asupra vechilor valori" si „designerii nu mai percep moda ca un simplu joc de poker".

Intr-adevar, cresterea ritmului de viata au impins moda pe un loc inferior in viata noastra.  Timpul pe care cochetele anilor '50 sau '80 il petreceau in fata vitrinelor, oglinzilor sau show-room-urilor, femeile moderne il dedica muncii.  Impunerea unei „uniforme de munca" (si nu ma refer doar la costumul bussines), in care doar cateva detalii variaza minor, fac ca ritmul de schimbare al garderobei sa se incetineasca foarte mult.

Oricum, din start o parte din culorile propuse ca tendinte ale momentului nu vor fi folosite niciodata - ati avut

vreodata o intalnire cu o doamna sau un barbat imbracat intr-un costum roz? Ma indoiesc. Costumul, ca sa dau doar un exemplu din carte, are cu totul alta conotatie decat o avea in anii '60.  Se inscrie tot in ideea de uniforma, dar nu mai delimiteaza o clasa sociala, reprezinta in clipa de fata doar dorinta de a apartine unei categorii sau este folosit pentru inducerea unor senzatii subliminale.  Costumul a devenit doar o arma, ca un simplu pistol pe care il scoti din buzunar, iti impusti dusmanul si il ascunzi. Aceasta este perceptia moderna asupra vestimentatiei si ea se aplica cu succes si vestimentatiei de seara sau modei tinerilor.

Designerii au inteles primii aceste transformari si au dus moda inspre pragmatic. Intr-adevar, „moda nu mai este un joc de poker" (un avertisment subtil dar direct la Gaultier - ultimul „exponent" al acestei idei). Tendintele nu mai sunt lansate in eter de dragul de a lansa idei. Este cunoscut ca, pentru cresterea vanzarilor, artificial a mai fost creat un sezon, care, chiar daca continua sa reziste, probabil in urmatorii 10 ani va fi desfiintat.

O alta idee, extrem de importanta si interesanta, chiar daca este o dezvoltare a teoriei lui Coleridge, este „migrarea de pe Seventh Avenue pe Wall Street".  Exemplul cel mai concludent - Donna Karan. Graba cu care aceasta si-a transformat compania intr-o afacere publica a starnit la timpul respectiv numeroase intrebari si acuze. „Cand o companie devine o afacere publica, atunci putem vorbi despre sfarsitul modei" declara Teri Agins. „Inseamna sfarsitul pantalonilor foarte stramti, a crinolinelor si a modei de dragul modei.  Totul se transforma doar intr-o simpla vanzare de produs."

Si, cu toate ca asistam la sfarsitul modei, timpul si societatea in care traim nu ne ofera nimic altceva.  Daca perceptia  omului asupra modei nu se va transforma, cel mai probabil vom asista la inchiderea marcilor de haute couture si impunerea pe piata doar a marcilor bridge.  Solutia exista tot pe Wall Street si nu in birourile designerilor. Cea mai buna pare cea imbratisata de Prada: un amestec bine echilibrat intre afacerea personala si creatie.  O marca care sustine financiar alte doua marci, dandu-le acestora o libertate mult mai mare de creatie.

Un viitor destul de trist pentru moda internationala si, indirect pentru noi. Chiar daca pentru unii, totusi el „suna bine".