Am inceput sa imi vopsesc parul cand aveam vreo 30 de ani, cand incepuse sa se decoloreze. Am inceput sa experimentez cu diferite culori, pana cand m-am stabilit la rosu in urma cu 15 ani. Ma gandesc la culoarea parului meu ca fiind un rosu pur, nu un rosu natural. E o nuanta care se potriveste carnatiei mele. As putea fi o femeie de 65 de ani cu parul grizonat, care s-ar privi in fiecare zi in oglinda, s-ar imbraca dar as stii ca nu arat asa cum ma simt. Culoarea este extrem de importanta pentru mine. CUloarea este parte din existenta noastra reala. Nu inteleg de ce unii oameni nu reactioneaza la culoare. Este ca si cum nu ai reactiona cand auzi muzica. Este cazul oamenilor care se inconjoara de "nuante neutre" si isi decoreaza casele numai in bej. Mi se pare lipsit de naturalete. Ce poate sa iti placa la o culoare neutra? In mode cert este ceva in neregula - nu stiu daca e frica sau altceva, dar pentru mine culoarea este organica iar a rezista culorii nu este o tendinta naturala. Tuturor ne place un trandafir rosu, dar pentru multi asta e maximum de rosu pe care il accepta. Iar eu nu inteleg aceasta atitudine.

Motivul pentru care stilul meu este individual este ca am fost crescuta sa gandesc pentru mine. Mama era ocupata si nu avea timp sa ma cocoloseasca, asa ca am crescut foarte independenta. Nu am cerut niciodata voie sa fac ceva, luam hotarari de cand eram mica. Nu imi dadeam seama ca sunt diferita de ceilalti, dar acum vad ca eram unica. Asa ca aceasta educatie este sursa stilului meu. De fapt, nu as zice despre mine ca am un stil - pur si simplu pun haine pe mine.

 

In adolescenta purtam jeansi in fiecare zi. Intotdeauna ma imbracam simplu, nu purtam niciodata volane sau zorzoane sau pasteluri - nu ma imbracam deloc "feminin". Parul meu este singura mea dovada de salbaticie. Daca as fi avut un stil salbatic, as fi aratat ca un clown. Nu sunt o persoana care sa se imbrace cu pretentii. Inca port tricouri si jeansi si las parul sa fie centrul atentiei. Iar cand vreau sa fiu eu in centrul atentiei, ma imbrac int-o culoare care sa se asorteze cu parul meu rosu.

 

Cand am inceput sa lucrez in moda, moda in sine nu era un factor de motivatie. Cand am terminat liceul am vrut sa am o cariera, pur si simplu. Nu vroiam sa lucrez pentru cineva. Asa ca pentru mine motivatia a fost independenta, iar moda a fost vehiculul care m-a ajutat sa-mi ating scopul. A fost simplu, Dupa trei ani de lucru in retail mi-am deschis propria afacere. Moda a fost doar un instrument. Si ambitia mea nu s-a schimbat nici acum. A ajuns sa includa filmul si televiziunea si am descoperit ca oamenilor le place sa auda ce am de spus.

Oamenii ma plac pentru ca sunt sincera si inteligenta si am un aspect destul de nostim. Sunt o persoana cu picioarele pe pamant, asa ca si celebritatile ma plac. Exprim ceea ce simt cu foarte multa onestitate, pentru ca e nevoie de prea multa energie sa bati apa-n piua. Nu mint niciodata doar pentru ca sa fac pe cineva sa se simta bine. Mi s-a spus ca sunt brutal de sincera, dar nu cred ca sinceritatea poate fi brutala. Desi cred ca moda poate inseamna o camuflare a adevarului.

 

 

In mine inca mai exista putin din fetita imbracata in cowgirl. Inca mai am cizme de cowboy si am de gand sa imi cumpar un revolver. In America se poate obtine usor  - dreptul de a purta arma este trecut in Constitutie.