- Imi place sa vorbesc singur si imi spun intotdeauna ‘Ia o pauza!'

- Urmatoarea fraza: Este important pentru mine sa...

- Viata, spatiu.  Sa fiu liber.  Sa nu am responsabilitati.

- Insa aveti doi copii...

- Da, e adevarat.  Si ma simt vinovat fata de ei.

- De ce?

- Imi pare rau ca i-am adus in aceasta lume.  Nu e vina lor.  Viata nu este usoara si in momentul in care afli ca viata este reala, esti condamnat sa lupti, sa suferi.

- Dumneavoastra ati avut o copilarie grea, fiind nascut imediat dupa razboi.

- Da, a fost foarte greu.  Cum au suferit parintii nostri!  Au trecut printr-un razboi teribil, real.  Mama mea a ramas vaduva in timpul razboiului, si de aceea eu, ca singurul copil, am incercat intotdeauna sa fiu un baiat bun.  Acum imi pare ca si cum as fi jucat teatru tot timpul.  Nu e usor sa fii bun.

- Cand v-ati oprit din a face pe baiatul bun?

- Niciodata.  Inca o fac.  Chiar si acum, de exemplu.

- Mama dumneavoastra stie cu ce va ocupati?

- Pretinde ca stie, imi recunoaste munca, dar imi spune mereu: "Esti singurul meu fiu.  Trebuie sa ai grija de mine. Nu vreau sa fiu singura."  Lucreaza pentru firma mea.  Locuim la cativa metri departare. Ne vedem in fiecare zi!

- In fiecare zi?

- Da, dar nu este niciodata multumita, intotdeauna imi cere cate ceva.

- Aceasta are si o parte buna.  Trebuie sa fiti intotdeauna un baiat bun, amabil, muncitor!

- Pe la 40 de ani am trecut printr-o faza de confruntare cu ea si ii ziceam: "Destul, mama!"  Dar acum sunt iarasi afectuos, pentru ca am inteles prin ce suferinte a trecut dupa moartea tatalui meu in razboi.

- Deci sunteti un fel de tata surogat pentru mama dumneavoastra?

- Se poate spune.

- Asa este: Intai te lupti cu parintii, apoi te intorci la ei?

- Da, e valabil probabil pentru toti.

- Ce inseamna pentru dumneavoastra calatoriile? Sa calatoriti constant intre Tokio si Paris?

- Aceasta nu are nimic de-a face cu vacantele, e doar indeplinirea indatoririlor.

- Cum este exprimata cautarea libertatii in munca dumneavoastra?

- (Pauza lunga, se gandeste).  De la inceputul carierei mele, am contestat intotdeauna moda, as putea zice si in acest fel: Urasc moda.

- De la inceput pana astazi?

- Da, fac moda in sensul de mestesug, insa urasc lumea modei.

- De ce o urati?

- Moda suspina dupa tendinte.  Eu vreau eleganta nesfarsita.  Moda nu are timp.  Eu am.  Eu zic: Buna ziua doamna, cu ce va pot fi de folos?  Moda nu are timp nici sa raspunda la o astfel de intrebare, deoarece este permanent ocupata cu a afla: Ce va urma?  E vorba mai mult despre a ajuta femeile sa sufere mai putin, sa obtina mai multa libertate si independenta.

- Domnule Yamamoto, aveti ritmuri temporale proprii, cicluri individuale diferite de formula ceva-nou-la-fiecare-jumatate-de-an din lumea modei?

- Incerc sa am propriul ritm.  Dar nu cred ca am unul.  Stiti, trebuie sa fac fata unei contradictii foarte importante: sunt o persoana care uraste moda dar lucreaza in lumea modei.

- Ce le-ati oferit pana acum femeilor prin moda?

- Lucrarile mele timpurii au avut intotdeauna mesajul: Femeile ar trebui sa aiba dreptul sa se imbrace ca barbatii.  In timpul studiilor mele, femeile japoneze purtau mereu costume si aratau ca niste papusi.  Nu imi placea.  In acelasi timp gandeam - Femei in uniforma militara: Cat de sexi!

- Dumneavoastra spuneti: frumusetea rezulta din defecte ale formei, greseli, imperfectiuni, coincidenta. De ce?

- Daca lucrurile se potrivesc perfect, totul arata ca o sculptura, nu a moda.  In alte cuvinte - si permiteti-mi sa fiu putin copilaros: nu m-am indragostit niciodata de fotomodele.  Arata a masini, nu a fiinte umane. Eu vad doar defectele, imperfectiunile.  Asta ma atrage.

- Voi enumera cativa termeni iar dumneavoastra imi spuneti ce conexiuni faceti, in ordine? Primul termen este: minimalism.

- Doar un alt cuvant pentru lene.

- Cultura germana?

- (Rade)  Cultura germana?

- Adidas, Pina Bausch, Heiner Müller, Barenboim, Bayreuth?

- Si Wim Wenders.

- Da, si el.  Exista ceva care va place in mentalitatea germana?

- Ma gandesc mult la aceasta intrebare.  De ce am de a face atat de mult cu germani?  Stiti, cred ca pur si simplu in primul moment, in primul minut cand am intalnit oamenii ale caror nume le-ati enumerat, am gandit, nu, mai bine zis am simtit: Il cunosc deja.  Ne cunoastem dinainte, din alta era.  Avem ceva in comun.  Aveam un sentiment de familiaritate ca si cum ne-am fi cunoscut de mult timp.  Ceva de genul telepatie, sa zicem.  Nu trebuie sa spui multe.

- Si un ultim cuvant: Wagner.

- Tristan und Isolde.  Heiner Müller voia sa darame toate conventiile operei.  Sa inventeze o noua opera.  El mi-a dat sarcina sa ma despart de toate regulile si am depus toate eforturile sa fac asta.  Acum imi pare ca eram copii mici si tipam la un zid inalt si puternic: traditia.

- Iarasi: De ce apar atat de multi germani in viata dumneavoastra?

- Nu am nici o idee.

- Ce ziceti de adidas?  De ce nu Nike?

- Mi-au parut, in mod placut, demodati.  Nike a fost mereu prea la moda, prea rapid pentru mine.

- Adidas: somnoros, german...

- Mestesug, traditie, mostenire.  Cele trei dungi.

- Dar cum v-ati imprietenit cu adidas?

- E o poveste simpla.  Voiam sa introduc incaltaminte sport in colectia mea si i-am cerut asistentului sa ii sune pe adidas.  Restul a decurs de la sine.  Fara contract.  Simpla colaborare.  Ne-am ajutat reciproc.  Dai si primesti.  In timp, toata treaba a devenit din ce in ce mai serioasa.  adidas voia sa devin parte a companiei, sa creez o colectie pentru ei, a urmat contractul, acum lucram impreuna.

- Ati studiat istoria companiei?

- Mi s-a oferit un tur al arhivelor companiei, care m-a animat foarte mult.  Imi plac lucrurile vechi. Eram un incepator in domeniul modei sport, dar un lucru a fost clar de la inceput: marfa de pe piata este  oribila. Lucrurile nu pot merge decat inspre mai bine.  Am vizitat Nike World Store din New York, am stat in fata rafturilor si a trebuit sa tip, pentru ca totul mi s-a parut oribil.  Pantofii imi pareau niste monstri - monstri high-tech.

- Unii arata ca niste computere, radiocasetofoane.

- Implanturi, artificial.

- Cum arata pantoful dumneavoastra?

- Mai putin monstru.

- Munca dumneavoastra se adreseaza societatii, vietii politice, lumii?

- Eu zic: Stai jos, calmeaza-te, esti intr-un carusel care se misca prea rapid.  Moda si-a pierdut respectul pentru imbracaminte.  Treaba mea este sa recapete respectul pentru imbracaminte.  Comercializarea si publicitatea au devenit prea puternice, dominante in ultimii ani.  Eu zic: Stai putin, incetineste!

- Sistemul se distruge singur?

- Frumusetea paleste.

- De ce?

- Accelerarea lucrurilor ne impiedica sa ne gandim la asta. Dubiile sunt excluse. Toti se alatura. Pana tot arata la fel cu tot restul. Un fel de egalizare.

- Cu marci.

- Da, exact. Logo-urile circula. Marci fara suflet facute de masini.

- V-ati gandit vreodata sa renuntati?

- Da, acum circa doi ani.

- Si?

- Am suferit.  Am luptat impotriva acestui gand.  Apoi m-am gandit: Intra, gandule.  Dintr-odata nimic nu a mai contat pentru mine.  Voi merge mai departe.  Dar in realitate, ii luati un interviu unui designer care s-a retras de mult timp.

- Va plac sporturile? Altele decat Kung Fu?

- Nu practic Kung-Fu.  Imi place doar Karate.  Fara tenis, fotbal, jogging.  Pasiunea mea e Karate, pentru ca pentru mine e ca si cantatul la pian. I mi place sa iau lectii de pian.  De cand aveam 12 ani.

- Si cu muzica dumneavoastra? Intr-o zi v-am ascultat CD-ul...

- Uita.

- Ati inregistrat mai multe.

- Am inchis departamentul de muzica.  Am avut un departament intreg de productie muzicala.  Inchis.

- Ce trist. Era buna muzica. Si cantati si ...

- Si.

- Putin ca Leonard Cohen.

- Indeajuns.  Terminati!

Yohji Yamamoto a socat lumea modei internationale in 1981 cu debutul sau in Paris.  Colectia nou-venitului, ce era complet in negru - modele cu o expresie intunecata si sunetul batailor inimii ca fundal - a devenit, mai ales pentru generatia de designeri tineri, o replica binevenita la schitele pline de culoare, nebunesti ale acelei ere.

Yamamoto s-a nascut la Tokio in 1943, iar tatal sau a murit in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial.  A crescut singur cu mama sa, ce isi castiga existenta ca croitoreasa.  De dragul ei, a studiat mai intai dreptul, dar apoi si-a intrerupt studiile pentru a se pregati ca designer la Bunka Fashion College din Tokio.

In 1971, Yamamoto si-a lansat pe piata prima colectie.  Un an mai tarziu, a infiintat linia de prêt-à-porter de dama Y. A urmat prima linie barbateasca in 1979.  Pana la aceasta data, Yohji Yamamoto este singurul japonez caruia i-a fost acordata medalia de onoare a Frantei, Chevalier de l'Ordre des Arts et Lettres.   In primavara anului 2003, a creat o colectie pentru producatorul de articole sportive Adidas, Y3.  Ultimele sale colectii pot fi vazute si la prezentarile majore din saptamana modei la Paris.